Băncile prezente în România spun că debitorii ar trebui să analizeze atent dacă vor să ceară suspendarea ratelor, având în vedere că ratele cresc după expirarea moratoriului.
OTP Bank România informează că a modificat încadrarea creditelor de nevoi personale garantate cu ipotecă, incluzându-le în categoria creditelor ipotecare, așa cum sunt definite de Ordonanța de Urgență nr. 37/2020. Debitorii care au apelat la suspendarea ratelor nu vor mai plăti, astfel, dobândă la dobânzile amânate.
Asociația de protecție a consumatorilor Credere cere un control în sistemul bancar după ce consideră că OTP Bank a aplicat greșit prevederile Ordonanței de suspendare a ratelor și a emis scadențare consumatorilor prin care se arată că aceștia vor plăti dobânzi la dobânzi pentru ratele amânate. Banca spune că legislația creează dificultăți de interpretare și că cere clarificări din partea autorităților.
Parlamentul a votat adoptarea OUG 37/2020 privind suspendarea ratelor la credite, dar a modificat ordonanța într-o formă similară cu proiectul PSD de amânare a ratelor. Astfel, ar urma să beneficieze de suspendarea ratelor toate persoanele fizice care fac o solicitare până la finele anului, fără să fie nevoie să probeze o scădere a veniturilor, în timp ce firmele se încadrează cu o scădere a veniturilor de 15%. Amânarea ratelor va fi profitabilă pentru toți debitorii, în condițiile în care dobânzile și comisioanele datorate pe perioada suspendării nu vor mai fi plătite.
ING Bank România nu mai aplică schema voluntară de amânare a până la două rate pentru clienți, anunțată în 17 martie, și cere debitorilor care vor să amâne plățile să depună noi solicitări care să fie conforme cu OUG 37/2020. Nu este clar ce se întâmplă cu cei care au avut rate scadente la începutul lunii.
Senatul a votat adoptarea OUG 37/2020 privind suspendarea ratelor la credite, doar că după ce l-a modificat într-o formă aproape identică cu proiectul PSD de suspendare a ratelor, votat săptămâna trecută și contestat la Curtea Constituțională de PNL. Astfel, ar urma să beneficieze de suspendarea ratelor toate persoanele fizice care fac o solicitare până la finele anului, fără să fie nevoie să probeze o scădere a veniturilor. Amânarea ratelor va fi profitabilă pentru toți debitorii, în condițiile în care dobânzile și comisioanele neplătite vor fi șterse.
ING răspunde clienților care au solicitat suspendarea ratelor pe oferta băncii că vor beneficia de amânarea plăților în baza OUG 37/2020. Banca spune că soluțiile în baza ordonanței de guvern primează și sunt mai avantajoase pentru debitori.
Debitorii care apelează la amânarea plăților la credite pe baza OUG 37/2020 vor plăti rate mai mari după expirarea perioadei de suspendare de până la 9 luni. Cel mai mare impact va fi în cazul celor cu credite aflate încă în prima parte de rambursare, pentru că dobânzile amânate vor fi mai ridicate, arată calculele Profit.ro.
Guvernul a publicat ordonanța prin care persoanele fizice și firmele afectate de epidemia de coronavirus vor putea solicita băncilor și instituțiilor financiare nebancare amânarea ratelor pe o perioadă de până la 9 luni. Ordonanța a fost modificată în Guvern după ce fusese aprobată inițial săptămâna trecută. În noua formă, debitorii cu credite ipotecare nu vor mai plăti dobândă la dobânda amânată, ci se va face o creanță distinctă, garantată integral de stat.